miercuri, 3 iunie 2015

MONITORIZAŢI CLIMA PĂMÂNTULUI DIN SPAŢIU, ÎN SALA DE CLASĂ VIRTUALĂ ESA

La 800 km deasupra Pământului, sateliţii monitorizează oceanele, continentele, banchizele şi multe alte formaţiuni, oferind informaţii fascinante şi valoroase despre clima planetei.
Sala de clasă virtuală a cursului „Monitorizarea climei din spaţiu" vă va ajuta atât pe dumneavoastră, cât şi pe elevi să aflaţi mai multe despre acest subiect extrem de atractiv, care prezintă un grad mare de relevanţă pentru noi toţi şi care va contribui la conturarea politicilor actuale şi viitoare în materie de mediu şi dezvoltare durabilă.
Începând cu 8 iunie, 17 experţi în educaţie, de la universităţi şi instituţii de ştiinţă de renume, vor modera activităţile clasei virtuale pe parcursul unui curs de cinci săptămâni. Cu această ocazie, veţi avea posibilitatea să discutaţi despre materialele de curs cu moderatorii şi ceilalţi participanţi.
Acest curs a luat fiinţă graţie eforturilor conjugate ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi a FutureLearn, o platformă de învăţare online de marcă. Primul curs deschis, online, masiv al ESA număr deja 3.300 de înscrieri.
Pentru a putea participa şi dumneavoastră, vă invităm să vă înscrieţi cât mai curând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.