duminică, 24 septembrie 2017

Invitatie de participare la Conferinta de Educatie, Bucuresti, 3 - 4 noiembrie

Către comunităţile de vorbitori de limba română din R. Moldova şi Ucraina,


Universitatea din Bucureşti împreună cu partenerii săi invită cadrele didactice din învăţamântul preuniveristar ce predau discipline STEM (matematică, științe - chimie, biologie, fizică, geologie, informatică, tehnologii si inginerie) la cea de-a doua ediție a Conferinţei Naţionale a "Comunităţii Educaţie pentru Ştiinţe" care din acest an are şi o secţiune internaţională. Conferinţa se va desfăşura în perioada 3 - 4 noiembrie, în Bucureşti la Biblioteca Naţională a României.

În cadrul conferinţei vor avea loc prezentări plenare ale reprezentanţilor proiectelor europene şi naţionale, ateliere interactive prin care profesorilor li se vor demonstra noi modalităţi şi materiale de realizare a predării-învăţării, mese rotunde de discuţii, precum şi expoziţii. Activităţile se vor desfăşura în limba română sau engleză. Pentru participanţii din Republica Moldova şi Ucraina în limita locurilor disponibile, transportul, cazarea şi mesele pe durata conferinţei vor fi suportate de organizatori. O temă importantă a conferinţei va fi cea despre colaborările regionale, reprezentanţii europeni care vor participa la Bucureşti manifestându-şi intenţia de a dezvolta noi parteneriate în regiune.

Informaţii preliminare despre conferinţă şi program găsiţi în documentul următor.

Dacă sunteţi interesaţi să participaţi la Conferinţă, vă rugăm să vă înregistraţi intenţia prin formularul următor. Persoanele selectate vor fi contactate prin email pentru continuarea şi confirmarea înscrierii.  

Adresă formular


Anunţurile publice şi înscrierea generală la conferinţă pentru particianţii din
România vor începe după data de 1 octombrie. Pentru întrebări şi comentarii ne puteţi scrie la adresa conferinta.cnces@gmail.com


Alte pagini cu informaţii relevante:


Din partea echipei de organizare,
dr. Bogdan Popovici

miercuri, 20 septembrie 2017

Proiectul PLATON caută profesori

Proiectul PLATON combină metodologiile orientate către elev, cum sunt metodele de învățare prin investigație, promovând în același timp un model interdisciplinar novator pentru abordarea științelor naturii.
PLATON dorește să ofere profesorilor și comunităților școlare un cadru coerent de formare pedagogică, care să aducă la zi practicile didactice curente ale acestora. Mai precis, PLATON dorește să ofere un cadru de instruire novator și deschis pentru profesorii din învățământul primar și secundar, care să se orienteze către învățarea interdisciplinară și prin investigație, precum și către colaborarea între profesorii din aceeași unitate școlară. În acest fel, proiectul consolidează profilul pedagogului, oferindu-le profesorilor instruirea necesară pentru a stăpâni utilizarea metodelor de învățare prin investigație în practica lor didactică de fiecare zi. El le oferă, de asemenea, instrumentele necesare pentru antrenarea elevilor în activități interdisciplinare în care să aibă loc un proces de învățare semnificativă, deoarece aceștia stabilesc legături în mod conștient și explicit între noile lor cunoștințe și o structură de cunoaștere deja existentă.
Principalele materiale prevăzute pentru prima fază a proiectului sunt următoarele:
  • Harta drumurilor către investigație - un set de instrumente ușor de utilizat pentru introducerea profesorilor în domeniul metodologiei învățării prin investigație.
  • Realizarea unei Hărți interdisciplinare 3D a ideilor științifice care să îi ajute pe profesori să facă conexiuni între cunoașterea din trecut, prezent și viitor și marile idei ale științei.
  • Identificarea, adaptarea și dezvoltarea unor activități PLATON orientate pe simularea problemelor din viața de zi cu zi.
  • Trusa de instrumente PLATON pentru evaluarea învățării aprofundate a științei destinată profesorilor.
  • PLATON e-Agora - un spațiu în care profesorii vor găsi toate instrumentele și resursele necesare pentru a participa la ceea ce propune proiectul.
  • Școli PLATON: un grup de școli pilot care se vor angaja în transformarea lecțiilor tradiționale în ore de clasă moderne, cu caracter practic și teoretic.
PLATON invită toate școlile interesate să aducă filosofia PLATON în orele lor de științe și să le facă astfel mai interactive și interdisciplinare. PLATON va oferi cadrelor didactice instrumentele necesare care le vor permite să introducă un aspect interdisciplinar în predare, permițând astfel elevilor lor să înțeleagă mai bine legătura dintre ceea ce învață la școală și lumea reală. În plus, cadrele didactice vor avea la dispoziție un set de instrucțiuni, care cuprinde îndrumări, tehnici, exemple și sfaturi care îi vor ajuta să introducă practici de cercetare în învățătura lor de zi cu zi progresiv și în ritm propriu.

PLATON va oferi, de asemenea, o colecție de activități legate de curriculum (pe termen scurt și pe termen lung) pe care profesorii le pot utiliza în clasă, precum și în colaborare cu colegii care predau alte discipline științifice.

Pentru a vă alătura proiectului, completați acest formular. Pentru mai multe informații despre cum ce presupune statutul de școală-pilot, beneficiile pentru profesori și certificare, accesați pagina web a apelului

joi, 7 septembrie 2017

Cursuri online în această toamnă

Pentru că, odată cu venirea toamnei, revine și pofta multora dintre noi de a învăța lucruri noi și a-și lărgi orizontul profesional, vă recomandăm câteva cursuri la care vă puteți înscrie în perioada următoare. 

1. Al treilea curs de formare a ambasadorilor Scientix 

Scientix organizează a treia ediție a cursului de formare a ambasadorilor Scientix, curs destinat profesorilor de discipline STEM interesați să devină membri ai Comitetului de profesori Scientix până în ianuarie 2019.
Candidaţii ideali vor fi profesori dinamici, motivaţi şi creativi, care doresc să-şi pună amprenta asupra predării ştiinţelor, tehnologiei, ingineriei şi matematicii în ţările lor.
Principalul obiectiv al cursului este de a-i familiariza pe profesori cu instrumentele și activitatea Scientix, precum și de a-i ajuta pe profesorii STEM din întreaga Europă și nu numai să obțină informații și să dobândească abilitățile și competențele care ar putea contribui la dezvoltarea lor profesională.
Participarea la cursul online este gratuită. Ediția actuală se va desfășura între 02 octombrie și 04 decembrie 2017. Numărul de locuri este limitat la 300 de participanți pe ediție. În cazul neocupării locurilor, începerea cursului poate suferi amânări. Participanţii vor fi selectaţi din rândul celor care se înscriu prin intermediul formularului de mai jos, luându-se în calcul ordinea înscrierii şi o distribuţie echitabilă între ţări.
Formularele de candidatură trebuie trimise până miercuri, 20 septembrie 2017
Mai multe detalii aici

2. Cursuri pe platforma Teacher Academy din cadrul School Education Gateway 

Platforma Teacher Academy din cadrul School Education Gateway organizează, pentru a doua oară, cursul online, deschis, cu participare masivă (MOOC) „Tranziția la matematica 2.0”. Înscrierile au început deja, iar cursul va începe oficial pe 18 septembrie și se va încheia pe 8 noiembrie 2017, desfășurându-se pe School Education Gateway. Probabil că mulți profesori își aduc aminte de acest curs din toamna anului 2016, când a fost organizat în premieră și a atras sute de profesori, care s-au familiarizat cu diverse metode originale de predare-învățare a matematicii.

În această toamnă, Teacher Academy mai oferă alte patru cursuri. Cursurile despre „Competențe pentru școala secolului XXI” și „Integrarea învățării bazate pe proiecte în activitatea didactică” vor fi organizate din nou, pe lângă alte două noi, axate pe „Oportunități de finanțare Erasmus+ pentru școli” și „Implicarea eficientă a părinților în învățarea elevilor”.

3. Eveniment de formare eTwinning: „Puterea tehnologiei ADN”

European Schoolnet și Laboratorul european pentru științe ale vieții (ELLS) organizează un eveniment de formare dedicat profesorilor eTwinning înregistrați, în perioada 25 septembrie - 6 octombrie 2017. Cursul este intitulat „Puterea tehnologiei ADN”.
Cursul oferă participanților informații despre cele mai recente progrese din domeniul ingineriei genetice și despre modul în care pot fi puse în practică scenariile didactice axate pe această tematică. În plus, participanții la acest eveniment de formare vor avea ocazia să analizeze implicațiile pe care le au tehnologiile ADN asupra cercetării, medicinii și societății per ansamblu.
Pentru a participa, este necesar să vă înscrieți mai întâi ca utilizator al platformei eTwinning, asta, bineînțeles, dacă nu sunteți deja! Ulterior, utilizatorii înregistrați se vor putea înscrie la curs doar în săptămâna 18 - 25 septembrie, pe pagina cursului, aici.

4. Ultimul curs online al proiectului Space Awarness

Our fragile planet” („Planeta noastră fragilă”) este al patrulea și ultimul cursul online deschis, cu participare masivă (MOOC) creat în cadrul proiectului Space Awareness, finanțat de programul Orizont 2020, pentru cercetare și inovare, al Uniunii Europene.
Înscrierile la acest curs au început deja, pe platforma European Schoolnet Academy. Cursul va debuta, oficial, pe 2 octombrie 2017 și se va derula pe o perioadă de 5,5 săptămâni, fiind structurat în patru module de studiu separate.
Cursul aduce în discuție concepțiile greșite ce vizează legătura dintre științele spațiale și astronomie, pe de o parte, și chimie, biologie, geografie și științele Pământului, pe de altă parte. Participanții la acest curs vor avea ocazia de a învăța și a pune în practică activități educaționale ludice despre vreme, climă și Pământ, de a descoperi cum să folosească aceste activități la școală și/sau acasă, de a sensibiliza publicul țintă cu privire la misiunile spațiale și la carierele din acest domeniu și de a consolida responsabilitatea socială față de schimbările climatice.