sâmbătă, 29 iulie 2017

Scientix și Space Awareness, suport pentru învățarea STEM în ciclul primar

Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România) a organizat în perioada 25-28 Iulie 2017, un curs de iniţiere în ştiinţe spaţiale. Cursul s-a adresat cadrelor didactice din învăţământul primar și a avut loc la Cinciș, Hunedoara. 
Lectorii au petrecut patru zile si trei nopti alături de cursanți- proveniți din toate regiunile geografice ale țării, deslușindu-le din tainele cerului și ale explorării spaţiului cosmic.
Atelierul a avut scopul principal de a le oferi participanţilor cunoştinţele necesare pentru a atrage elevii din ciclul primar către materiile STEM (stiinţă, tehnologie, inginerie, matematică) prin intermediul fascinaţiei prezentate de către univers. Au fost abordate teme de astronomie şi teme referitoare la explorarea spaţiului cosmic, cum ar fi: misiuni spaţiale, aterizarea pe o cometă, viaţa în spaţiu sau cum devii astronaut. 
O sesiune specială a fost dedicată utilizării tehnologiei și a resurselor specifice evenimentului. În cadrul acesteia, participanții au aflat despre proiectul Space Awareness și despre Scientix, comunitatea învățământului științific din Europa. Sesiunea a fost dedicată îndeosebi folosirii resurselor de pe cele două portaluri. S-a prezentat secțiunea RESURSE de pe portalul Scientix, cu accent pe serviciul de traducere la cerere. 



Urmăriți linkurile de mai sus pentru a afla mai multe despre oportunitățile oferite de aceste proiecte și programe internaționale.