vineri, 22 mai 2015

EDUSISMO – SEISMOLOGIE LA ŞCOALĂ

EduSismo este o reţea de circa 50 de staţii seismice, instalate în Franţa metropolitană, în departamentele şi teritoriile de pe alte continente şi în câteva licee franceze de peste hotare. Obiectivul proiectului este de a-i implica pe elevi în mod direct, în seismologie şi de a-i ajuta să stăpânească noţiuni complexe de geofizică şi geoştiinţe.
Ideea novatoare a experimentului pilot a fost de a studia fezabilitatea şi interesul pedagogic declanşat de instalarea unui seismometru în şcoală. Proiectul a fost implementat/testat pe o perioadă de zece ani (1996-2006), în sudul Franţei. Acesta s-a bazat pe un parteneriat strâns între Conseil Général 06, Rectoratul regiunii Nisa şi laboratorul de cercetare GeosciencesAzur. După o perioadă de testare de doi ani, în care diverse materiale au fost testate pe un amplasament pilot, (Centrul Internaţional Valbonne), rezultatele amplasării celor cinci staţii au demonstrat că este posibil să se înregistreze semnale de înaltă calitate în şcoli.
De atunci, programul implementat a depăşit faza simplei înregistrări a semnalelor seismice, date ce ar fi putut fi procurate de către centrele de monitorizare şi cercetare. Elevii şi-au însuşit modalitatea de măsurare ştiinţifică, implicându-se astfel personal şi stăpânind noţiuni complexe de geofizică şi geoştiinţe. Mulţumită dispozitivelor simple şi experimentelor concrete concepute în cadrul proiectului, dublate de o strategie analitică, elevii, aceşti viitori cetăţeni, au avut posibilitatea să dobândească o cultură ştiinţifică de înaltă ţinută şi să se informeze în privinţa riscurilor.
Obiectivul principal al acestui program pedagogic a fost de a pune la dispoziţia comunităţii şcolare un instrument care să măsoare un parametru al mediului înconjurător, precum şi datele aferente.
Profesorii au remarcat o serie de aspecte pozitive ale acestei experienţe: elevii au fost foarte entuziasmaţi să realizeze măsurătorile, baza de date online a fost uşor de folosit, experienţa a stimulat autonomia, elevii şi-au asumat responsabilitatea gestionării staţiei seismice, iar experienţa a demonstrat importanţa menţinerii unei legături regulate cu un om de ştiinţă. Toate aceste exemple de activităţi simple, care pot fi efectuate de elevi, au fost reunite într-un singur volum. Această activitate de colaborare, începută în 2003, ilustrează eforturile combinate ale cercetătorilor şi profesorilor în direcţia unei educaţii şi conştientizări mai bune a culturii riscului, cu precădere la tineri.
În sfârşit, obiectivul unor proiecte precum „Seismologia la şcoală” este de a îmbunătăţi cunoştinţele de geoştiinţe ale elevilor, astfel încât aceştia să-şi facă idee mai bună asupra caracterului ştiinţei şi a modului în care aceasta progresează.
Elevii descoperă importanţa preciziei atunci când se efectuează măsurători şi se gândeşte. Elevii dobândesc cunoştinţe despre dinamica Pământului şi află cum să se pregătească pentru riscuri. Rezultatul proiectului se traduce în cetăţeni mai bine pregătiţi şi mai informaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.