2009, Anul internaţional al astronomiei, a reprezentat rampa de lansare a Programului de formare a cadrelor didactice Galileo, GTTP, care foloseşte miracolul descoperirilor astronomice drept vector de optimizare a orelor de ştiinţă de pe întreg globul.
Reţeaua GTTP cuprinde astronomi, cadre didactice şi elevi din peste 100 de naţiuni. De fapt, unul dintre obstacolele-cheie în calea familiarizării elevilor cu cosmosul a fost lipsa profesorilor cu formaţia necesară pentru a înţelege şi folosi în mod adecvat resursele existente. Sesiunile GTTP caută să soluţioneze această problemă oferind profesorilor activităţi de formare vizând utilizarea eficientă a resurselor în programa şcolară de astronomie. De asemenea, GTTP sprijină demersurile profesorilor de a-şi îndruma pe elevi către o carieră în ştiinţă şi de a-i înzestra cu un nivel ridicat de cultură ştiinţifică.
Obiectivele programului de formare a cadrelor didactice Galileo sunt susţinute de ambasadorii şi reţelele de profesori Galileo. Ambasadorii Galileo sunt formatori oficiali sau neoficiali care au organizat cu succes un atelier GTTP pentru profesori. Profesorii Galileo sunt cadre didactice care folosesc cu succes resurse GTTP la clasă şi sunt capabili să formeze alţi profesori cu aceste metodologii.
În secţiunea de resurse al site-ului programului de formare Galileo, profesorii au la dispoziţie o gamă variată de materiale didactice. Materialele GTTP cuprind instrumente de formare online, ateliere de lucru şi kituri educaţionale. Un aspect captivant este faptul că profesorii pot accesa telescoape optice şi radio robotice, camere web, exerciţii de astronomie, resurse interdisciplinare, aplicaţii de procesare a imaginilor şi universuri digitale (planetarii online şi off-line).
În plus, graţie parteneriatului cu programul Inspiring Science Education, GTTP va crea o serie de activităţi de dezvoltare profesională menite să-i ajute pe profesori să se familiarizeze şi să creeze resurse de astronomie şi ştiinţe planetare. Profesorii sunt invitaţi să creeze materiale educaţionale – scenarii de învăţare – adaptate la nevoile propriilor elevi. Drept recompensă pentru eforturile lor, profesorii primesc o emblemă pe care o pot expune pe site-ul GTTP şi pe reţelele sociale.