În fiecare primăvară, de câțiva ani buni încoace, la Viena are loc EGU- European Geosciences Union care, pe lângă cercetători, oameni de știință, doctori în științe ale pământului etc., reunește și un număr de profesori din diferite țări pe întreg globul. În fiecare an, conferința are câte o temă principală; anul acesta tema a fost „Zona mediteraneană”.
Profesorilor STEM le este dedicat un atelier special, denumit Geosciences Information for Teachers (GIFT) Workshop. Anul acesta, atelierul a reunit 80 de profesori din Europa, dar și din Japonia, India, Mexic, S.U.A. sau Rusia. Pe lângă prezentările foarte interesante, profesorii au fost implicați și în experimente hands-on și într-o sesiune de postere, care a fost vizitată de sute de participanți la conferință. Din România au participat 5 profesori la atelierul GIFT și 10 la sesiunea de postere intitulată EOS3- Science in tomorrow's classroom, în care participanții au avut ocazia să prezinte lucrări, proiecte, lecții sau activități relevante cu subiect STEM. (http://meetingorganizer.copernicus.org/EGU2017/posters/22685).
Ambasadoarele Scientix România, Cornelia Melcu și Cristina Nicolăiță, au participat activ la ambele activități, prezentând următoarele postere:
X4.426
|
STEeM- STEM&eTwinning
in my school
Cristina Nicolaita
|
X4.437
|
Scientix in our school-
discovering STEM
Cornelia Melcu
|
”STEeM- STEM&eTwinning in my school”- prezintă două exemple de abordare a predării științelor în context eTwinning, prin două proiecte, ”STEM club” și ”What’s the weather like #eTwCitizen2016”. Acestea au cuprins activități legate de diverse proiecte și resurse de pe platforma Scientix, cum ar fi activități dedicate World Space Week, Code week, activități organizate de ESAkids (ExoMars Competition, Comets Competition) sau SpaceScoop, Eratosthenes Experiment, precum și sărbătorirea STEM Discovery Week- STEM4YOU 2016 (http://ghmagherucaracal.blogspot.ro/p/stem-discovery-week.html ).
În ultimii trei ani școlari, Șc. Gimn. Nr. 9 „Nicolae Orghidan” din Brașov a fost implicată în mai multe proiecte STEM, parte a comunității Scientix.. Scopul principal al acestor proiecte a fost de a dezvolta abilitățile STEM ale elevilor noștri, pe baza lucrărilor de proiect integrate în curriculum. Posterul prezentat la GIFT anul acesta, intitulat ”Scientix in our school- discovering STEM”, s-a focusat pe proiectul eTwinning Open the Gates to the Universe- proiect premiat la nivel național și european (http://gatestotheuniverse.blogspot.ro ; https://twinspace.etwinning.net/12520/home). Elevii au descoperit diferite aspecte legate de spațiu și astronomie lucrând în echipe internaționale. Ei au explorat noțiuni STEM incluse în curriculum, utilizând resursele din cadrul proiectelor ESERO, ROEDUSEIS și Space Awareness (de exemplu: calculând cu Rosetta, scrierea jurnalului de călătorie, construirea Rosettei, cum să devii un astronaut etc.)
Între 200 și 300 de persoane au vizitat standurile sesiunii de postere, mulți dintre vizitatori s-au oprit, au făcut fotografii și au pus întrebări despre educația STEM, Scientix și eTwinning, dar și despre celelalte programe prezentate. De asemenea, au apreciat multitudinea de metode și resurse prezentate, ca și rezultatele obținute. Vă învităm să accesați http://www.egu.eu/education/gift/ pentru a afla mai multe despre cele petrecute la GIFT.
Cornelia Melcu, ambasador ScientixRO
Cristina Nicolăiță, ambasador ScientixRO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.