Proiectul Tineretul și spațiul cosmic - ODYSSEUS II are drept scop stimularea tinerilor din toate țările Europei și angajarea acestora în explorarea spațiului cosmic, printr-o serie de activități educative care vor îmbina studierea științelor cu experiențe aplicative, cum ar fi organizarea unui concurs educațional cu tentă distractivă, care se va desfășura în mai multe runde și care se va adresa tuturor elevilor, mari și mici din Europa, indiferent de locul în care locuiesc și de cadrul cultural din care provin și limba pe care o vorbesc.
Înafară de obiectivul de a le propune copiilor un concurs privind spațiul cosmic, proiectul Odysseus II va căuta să promoveze colaborarea internațională și să atragă atenția către domeniul învățământului științific legat de explorarea spațială. În acest sens, obiectivul proiectului este acela de a antrena autoritățile naționale din domeniul educației și de a stabili o legătură cu industriile spațiale și cu numeroase centre de știință și agenții spațiale din Europa pentru schimb de experiență și de informații privind programele de studiu despre explorarea spațială. Proiectul oferă de asemenea o platformă unică de învățare, care pune la dispoziția elevilor oportunități de călătorie, premii și stagii de formare pentru viitoarea lor carieră. Resursele privind știința și tehnologia spațiului cosmic compilate, clasificate și disponibile la începutul proiectului vor fi în permanență actualizate și completate cu trimiteri și materiale online.
Odysseus II este cel mai important concurs de știință spațială pentru tineri din Europa. Trei grupe de vârstă sunt eligibile pentru a participa la concurs:
Skywalkers - pentru vârste cuprinse între 7 și 13 ani (elevi din școlile primare și gimnaziu )
Pionieri - 14 -19 ani (elevi de liceu)
Exploratori - 17 - 22 ani (studenți)
Concursul este organizat în trei etape: națională, regională și paneuropenă. Următoarea finală pan-europenă va avea loc la Toulouse, Franța, în iulie 2017.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.