duminică, 1 martie 2015

VIITORUL STEM: SERIA DE INTERVIURI SCIENTIX

Scientix lansează primul material dintr-o serie de interviuri video despre viitorul STEM. În acest prim videoclip, Ewald Breunesse, din partea Shell Nederland discută despre rolul pe care trebuie să-l joace industria în promovarea disciplinelor STEM în Europa şi prezintă modul în care industria poate sprijini profesorii de discipline STEM.
Seria de interviuri Scientix îşi propune să prezinte parteneri din sfera politicilor şi practicii STEM. Printre personalităţile intervievate se numără cercetători, profesori, factori de decizie din domeniul învăţământului şi promotori ai ştiinţelor. Aceştia îşi vor prezenta opiniile pe marginea problemelor şi oportunităţilor din domeniul predării-învăţării disciplinelor STEM.

sâmbătă, 21 februarie 2015

Bucuria matematicii

Obiectivul principal al proiectului este de a concepe teste şi jocuri interactive, destinate elevilor şi profesorilor din învăţământul secundar, utile în activitatea la clasă sau ca temă.
Testele şi jocurile sunt redactate în format de fişier PDF interactiv.
Principalul avantaj al acestor activităţi este feedbackul imediat, grafica atractivă şi sistemul uniform de navigare. Întregul set de 800 de materiale acoperă toate aspectele matematicii din ciclul secundar. Jocurile şi testele pot fi folosite pe table interactivă sau pe calculatoare. Aceste materiale interactive: 
  • sunt atractive pentru elevi
  • îmbunătăţesc competenţele matematice ale elevilor
  • aduc bucurie la orele de matematică.
Rezultatele proiectului:
  • teste interactive
  • jocuri de puzzle
  • jocuri de cunoştinţe generale
  • exemple detaliate
Interactivitatea fişierelor PDF este asigurată de Javascript. Actualmente, doar Adobe Reader este optimizat pentru aceste fişiere.
 Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul proiectului.

vineri, 20 februarie 2015

NOI RESURSE ESA PENTRU PROFESORII DE DISCIPLINE STEM DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a lansat două noi materiale destinate învăţământului primar: Istoria universului şi noua animaţie cu Paxi.
Primul material este un ghid al profesorului, care cuprinde activităţi pentru elevi de 8-12 ani, axate pe istoria universului. Elevii vor învăţa despre evenimentele-cheie din istoria universului nostru şi vor face calcule pentru a plasa aceste evenimente într-un calendar mai uşor de înţeles, cu durata de un an, fapt ce-i va ajuta pe copii să înţeleagă că mare parte din evoluţia de pe planeta noastră s-a petrecut într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Cel de-al doilea material este o nouă animaţie cu Paxi, mascota educaţională a ESA. Acesta îi va însoţi pe copii într-o călătorie de descoperire prin propria noastră curte celestă: sistemul solar. Aici, vor face cunoştinţă cu cele opt planete şi cu corpurile cereşti mai mici, precum cometele şi asteroizii.
Descoperiţi materialele pe site-ul ESA.

miercuri, 18 februarie 2015

PROFESORI ŞI COORDONATORI DE PROIECTE, UNIŢI-VĂ! INSTRUMENTUL DE CORELARE SCIENTIX

Scientix lansează un nou serviciu, în scopul de a pune în legătură proiectele axate pe educaţia STEM cu profesorii de ştiinţe din Europa. Noul instrument de corelare Scientix permite proiectelor STEM să caute şi să contacteze membri ai comunităţii Scientix: profesori şi alţi specialişti în educaţia ştiinţifică.
Instrumentul are, în primul rând, rol de a facilita contactul dintre profesorii de ştiinţe şi proiectele din sfera educaţiei ştiinţifice. Coordonatorii de proiecte au ocazia să-i contacteze direct pe membrii comunităţii Scientix. Profesorii care doresc să fie contactaţi de proiectele STEM se pot abona la acest serviciu.

PROIECTE DIN DOMENIUL EDUCAŢIEI ŞTIINŢIFICE

Dacă sunteţi coordonator de proiect sau cercetător şi căutaţi profesori de ştiinţe cu care să colaboraţi în cadrul proiectului dumneavoastră de ştiinţă, puteţi căuta în repertoriul de profiluri publice Scientix, în funcţie de profesia dorită (profesor de gimnaziu, liceu, director etc.), ţară sau competenţe, urmând să contactaţi apoi membrii selectaţi.
Accesaţi www.scientix.eu/web/guest/community/contact-teachers şi faceţi o probă.

PROFESORI

Dacă doriţi să fiţi contactaţi prin intermediul acestui serviciu, trebuie să vă abonaţi la el. Iată cum trebuie să procedaţi.

luni, 16 februarie 2015

SĂ ÎNVĂŢĂM CU AJUTORUL LUMINII: CONCURSUL INSPIRING SCIENCE EDUCATION 2015

Povestiţi-ne unele dintre cele mai interesante momente petrecute la catedră şi puteţi câştiga premii de valoare! Participaţi la concursul Inspiring Science Education 2014–2015!
Concursul îşi propune să ofere recunoaştere şi să recompenseze profesorii de ştiinţe care reuşesc să-şi inspire elevii. Dacă sunteţi profesor şi intenţionaţi să realizaţi un experiment captivant la ora de ştiinţe, noi vă oferim ocazia de a vă face cunoscută activitatea în faţa unui public format din şcolile şi factorii de decizie europeni. 2015 este Anul internaţional al luminii, prin urmare lucrările axate pe tematica luminii se vor bucura de un interes sporit.
Finaliştii vor fi invitaţi la festivalul Science on Stage, care va avea loc la Londra, în luna iunie 2015, ocazie cu care se va desfăşura ceremonia de premiere. Ocupanţii locului I şi II vor primi premii din partea Vernier, furnizor de interfeţe, senzori, aplicaţii şi programa şcolare de ştiinţă.
Concursul este organizat de proiectul Inspirig Science Education (ISE), un consorţiu de 29 de parteneri, din 13 ţări, care oferă profesorilor materiale şi activităţi digitale, cu scopul de a mări gradul de atractivitate şi relevanţă al orelor de ştiinţă.

duminică, 15 februarie 2015

Web We Want

Proiectul WebWeWant  a fost imbogatit cu ocazia Zilei Sigurantei pe Internet 2015. 
Pentru mulţi tineri din acest început de secol 21, personalitatea, interacţiunile sociale şi activităţile lor din mediul online sunt la fel de importante precum viaţa din lumea reală. Ca urmare, profesorii trebuie să conştientizeze acest aspect şi să-i ajute pe tineri să profite de oportunităţile oferite de tehnologiile online şi mediile sociale, pentru a-şi dezvolta competenţele-cheie şi, mult mai important, pentru a deveni cetăţeni reflexivi şi responsabili.
Publicaţia The Web We Want, lansată de reţeaua Insafe* în februarie 2013, cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, şi-a propus să facă tocmai acest lucru. Concepută de tineri pentru tineri, cartea analizează drepturile şi responsabilităţile tinerilor şi stimulează procesul de reflecţie asupra comportamentului propriu şi al colegilor.
Aşa cum The Web We Want a fost concepută de tineri pentru tineri, lecţiile din Manualul Web pentru profesori au fost concepute de profesori pentru profesorii din Europa şi nu numai. Planurile de lecţie propun idei şi activităţi menite să-i încurajeze pe tineri să-şi dezvolte competenţele creative şi de gândire critică, esenţiale pentru a duce o viaţă împlinită în lumea de mâine.
Toate planurile de lecţie corespund Cadrului european al competenţelor digitale, care contribuie la identificarea şi descrierea competenţelor TIC conform Cadrului european al calificărilor şi evidenţiază soluţiile metodologice care stau la baza acestuia. Vă invităm să ne trimiteţi ideile de planuri de lecţie şi materialele dumneavoastră pe adresa infowww@eun.org.

sâmbătă, 14 februarie 2015

FESTIVALUL DE ŞTIINŢĂ DE LA GENOVA 2015: APEL PENTRU PROPUNERI

Festivalul de ştiinţă de la Genova a lansat apelul pentru propuneri de expoziţii, ateliere şi prezentări, care vor forma programul ediţiei 2015. Tema principală este echilibrul.
Festivalul de ştiinţă de la Genova va avea loc în perioada 22 octombrie - 1 noiembrie 2015, la Genova, în Italia. Apelul este adresat organismelor şi instituţiilor publice, firmelor şi persoanelor. Organizatorii aşteaptă propuneri la cinci categorii de activităţi: expoziţii, ateliere, dezbateri, prezentări şi evenimente speciale.
Termenul-limită este 14 februarie 2015. Informaţii suplimentare şi formularul de înscriere online se găsesc pesite-ul festivalului.