Se afișează postările cu eticheta Bune practici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bune practici. Afișați toate postările

luni, 1 mai 2017

Scientix la EGU- European Geosciences Union General Assembly Viena, Austria, 24-26 aprilie 2017

În fiecare primăvară, de câțiva ani buni încoace, la Viena are loc EGU- European Geosciences Union care, pe lângă cercetători, oameni de știință, doctori în științe ale pământului etc., reunește și un număr de profesori din diferite țări pe întreg globul. În fiecare an, conferința are câte o temă principală; anul acesta tema a fost „Zona mediteraneană”.
        Profesorilor STEM le este dedicat un atelier special, denumit Geosciences Information for Teachers (GIFT) Workshop. Anul acesta, atelierul a reunit 80 de profesori din Europa, dar și din Japonia, India, Mexic, S.U.A. sau Rusia. Pe lângă prezentările foarte interesante, profesorii au fost implicați și în experimente hands-on și într-o sesiune de postere, care a fost vizitată de sute de participanți la conferință. Din România au participat 5 profesori la atelierul GIFT și 10 la sesiunea de postere intitulată  EOS3- Science in tomorrow's classroom, în care participanții au avut ocazia să prezinte lucrări, proiecte, lecții sau activități relevante cu subiect STEM. (http://meetingorganizer.copernicus.org/EGU2017/posters/22685).
Ambasadoarele Scientix România, Cornelia Melcu și Cristina Nicolăiță, au participat activ la ambele activități, prezentând următoarele postere:



X4.426
STEeM- STEM&eTwinning
in my school
Cristina Nicolaita



b8b987a1.jpg
X4.437
Scientix in our school-
discovering STEM
Cornelia Melcu
   

 

”STEeM- STEM&eTwinning in my school”- prezintă două exemple de abordare a predării științelor în context eTwinning, prin două proiecte, ”STEM club” și ”What’s the weather like #eTwCitizen2016”. Acestea au cuprins activități legate de diverse proiecte și resurse de pe platforma Scientix, cum ar fi activități dedicate World Space Week, Code week, activități organizate de ESAkids (ExoMars Competition, Comets Competition) sau SpaceScoop, Eratosthenes Experiment, precum și sărbătorirea STEM Discovery Week- STEM4YOU 2016 (http://ghmagherucaracal.blogspot.ro/p/stem-discovery-week.html ).
      În ultimii trei ani școlari, Șc. Gimn. Nr. 9 „Nicolae Orghidan” din Brașov a fost implicată în mai multe proiecte STEM, parte a comunității Scientix.. Scopul principal al acestor proiecte a fost de a dezvolta abilitățile STEM ale elevilor noștri, pe baza lucrărilor de proiect integrate în curriculum. Posterul prezentat la GIFT anul acesta, intitulat ”Scientix in our school- discovering STEM”,  s-a focusat pe proiectul eTwinning Open the Gates to the Universe- proiect premiat la nivel național și european     (http://gatestotheuniverse.blogspot.ro ; https://twinspace.etwinning.net/12520/home). Elevii au descoperit diferite aspecte legate de spațiu și astronomie lucrând în echipe internaționale. Ei au explorat noțiuni STEM  incluse în curriculum,  utilizând resursele din cadrul proiectelor ESERO, ROEDUSEIS și Space Awareness  (de exemplu: calculând  cu  Rosetta, scrierea jurnalului de călătorie, construirea Rosettei, cum să devii un astronaut etc.)
    Între 200 și 300 de persoane au vizitat standurile sesiunii de postere, mulți dintre vizitatori s-au oprit, au făcut fotografii și au pus întrebări despre educația STEM, Scientix și eTwinning, dar și despre celelalte programe prezentate. De asemenea, au apreciat multitudinea de metode și resurse prezentate, ca și rezultatele obținute. Vă învităm să accesați http://www.egu.eu/education/gift/ pentru a afla mai multe despre cele petrecute la GIFT.

Cornelia Melcu, ambasador ScientixRO
Cristina Nicolăiță, ambasador ScientixRO

miercuri, 21 octombrie 2015

NOMINALIZAȚI CEL MAI BUN PROFESOR PENTRU UN PREMIU

Concursul pentru profesori Open Education Europa caută exemple de profesori europeni care folosesc metode de predare inovative sau sprijină experiențele deschise și incluzive la clasă. Doritorii pot trimite informații despre exemple de bune practici înainte de termenul limită de la 31 octombrie 2015.
Un exemplu de bună practică este definit ca o acțiune, inițiativă sau experiență care îmbunătățește procesele de învățare prin inovare sau deschidere și include un grup divers de oameni. Autorul unui exemplu câștigător de bună practică câștigă o excursie pentru a vizita o școală din Europa care sprijină practicile inovatoare. Open Education Europa va realiza, de asemenea, un interviu cu câștigătorul, care va fi publicat pe portalul său. Fiecare educator care contribuie cu un exemplu de bună practică primește insigna Open Education Europa Pioneer .
Toți participanții la concurs sunt încurajați să se alăture  Comunității Pionierilor Educației Europene. Pentru acestea, cadrul didactic ar trebui să scrie un scurt articol pe blog prin care să se prezinte și să informeze comunitatea cu privire la practica sa la clasă și lecțiile învățate.
Vizitați site-ul Open Education Europa pentru mai multe informații și pentru a prezenta propuneri: http://openeducationeuropa.eu/en/teacher-contest

duminică, 11 octombrie 2015

CÂND ELEVII ELABOREAZĂ PROGRAMA ȘCOLARĂ

Cum faceți ca programa școlară pentru disciplinele științifice să aibă relevanță pentru elevi și pentru viața lor de dincolo de laborator și de clasă? Una dintre modalități ar fi să le cereți să-și elaboreze singuri programa școlară.
Aceasta este ideea din spatele concursului Big ideas of Science[Mari idei științifice] din cadrul proiectului Go-Lab.
Pentru început, înregistrați-vă, apoi cereți tuturor elevilor participanți să completeze un chestionar înainte de concurs. Există, de asemenea, materiale auxiliare, incluzând un poster și instrucțiuni pentru profesori, pe care le puteți descărca.
Apoi începe munca propriu zisă. Elevii discută despre ceea ce le-ar plăcea să găsească într-o programă școlară, în funcție de necesitățile și de interesele lor. Clasa este împărțită în grupe, fiecare având de abordat un domeniu specific.
După strângerea ideilor laolaltă, întreaga clasă începe să delibereze asupra acestora și elevii lucrează împreună pentru a realiza o variantă finală a programei. Realizați un poster de prezentare a rezultatelor pe care îl puteți încărca, pentru a fi inclus, împreună cu alte materiale, în site-ul Big Ideas of Science.

miercuri, 24 iunie 2015

Open Discovery Space

Titlul proiectului: Open Discovery Space: O infrastructură de învățare deschisă și multilingvă pentru a stimula adoptarea de resurse eLearning 

Finantat de: CIP-ICT PSP-2011-5-, Tema 2: Conținut digital, obiectivul 2.4: eLearning Obiectiv 2.4
Începere : o aprilie 2012
Durata proiectului: 36 luni
Buget global: € 15,299,269.00
Finanțare comunitară: € 7,649,632.00

ODS este un proiect care vizează provocările cu care se confruntă comunitatea de elearning la nivel european.
Open Discovery Space a fost conceput pentru elevi, profesori, părinţi şi factori de decizie. El va îndeplini trei obiective principale:
  1. va autonomiza partenerii graţie unui singur punct de acces integrat, al resurselor de eLearning ce provin din arhive educaţionale dispersate
  2. va angrena partenerii în demersul de realizare a unor activităţi educaţionale eficiente prin intermediul unui portal multilingv, similar unei reţele sociale, ce oferă resurse de eLearning şi servicii de elaborare a activităţilor educaţionale
  3. va evalua impactul noilor activităţi educaţionale, ce pot fi adoptate, cu titlu de prototip, de parteneri în învăţământul preuniversitar.

Dacă sunteți un profesor care este interesat de utilizarea sau adaptarea resurselor eLearning existente (sau poate chiar crearea și partajarea propriu), acesta este locul potrivit pentru dvs.!

Open Discovery Space știe că o parte esențială a planificării lecțiilor o reprezintă accesul la materiale didactice de încredere, de  înaltă calitate. Platforma aduce cadrelor didactice următoarele beneficii:
  • Accesul la resurse: Cadrele didactice pot găsi resurse, lecții planuri și exerciții pentru a le sprijini în planificarea activităților.
  • Accesul la Suport: Profesorii se pot alătura unei comunități online pline de viață , în cadrul căreia pot face schimb de sfaturi, schimb de bune practici și pot lua legătura cu profesorii din alte țări.
  • Accesul la formare: Profesorii pot participa la o gamă largă de activități de formare profesională, inclusiv cursuri în utilizarea resurselor eLearning, de colaborare online cu elevi / părinți și modalități de a dezvolta noi materiale didactice inovative
Detalii la adresa http://opendiscoveryspace.eu/

marți, 9 iunie 2015

ORGANIZAŢI ACTIVITĂŢI CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A OCEANELOR

În fiecare an, pe 8 iunie, de Ziua Mondială a Oceanelor, locuitorii planetei noastre albastre organizează manifestări festive care vin în sprijinul măsurilor menite să protejeze oceanele. Tema de anul acesta este Oceane sănătoase, planetă sănătoasă, fiind axată pe măsurile care pot stopa poluarea cu plastic.
Puteţi profita de ocazie pentru a planifica o serie de activităţi cu elevii, în mijlocul comunităţii locale. Activităţile pot varia de la festivităţi de amploare la un simplu anunţ de sprijin.
Este o ocazie unică de a combina orele de ştiinţe cu activităţile comunitare, desfăşurate în afara şcolii, şi de a percepe una dintre cele mai preţioase resurse ale omenirii dintr-o perspectivă holistică, bazată pe colaborare.
V-aţi putea lua angajamentul de a nu folosi pungi de plastic timp de un an sau aţi putea lansa o petiţie în care să solicitaţi recunoaşterea Zilei Mondiale a Oceanelor în comunitatea dumneavoastră. De asemenea, aţi putea curăţa o plajă sau un râu din apropiere sau aţi putea viziona un film cu subiect ecologic.
Pentru informaţii suplimentare despre Ziua Mondială a Oceanelor, vă invităm să aruncaţi o privire aici, unde puteţi descoperi detalii despre activităţi pe care le puteţi organiza sau la care puteţi participa, precum şi zece activităţi la care au participat şcolile la ediţiile anterioare.

vineri, 1 mai 2015

HARTA MONDIALĂ OER: APEL PENTRU POVEŞTI OER

Proiectul „Harta mondială OER" invită specialiştii în educaţie să împărtăşească din propriile poveşti OER (resurse educaţionale deschise): proiecte, iniţiative, practici, politici instituţionale de gen etc.
Obiectivul iniţiativei este de a crea o infrastructură OER, care să poată fi folosită în mod direct de către orice membru al comunităţii OER.
Poveştile OER pot avea orice formă, atât timp cât au legătură cu domeniul vizat: iniţiative, exemple de practici de profil (creare sau utilizare a OER), cercetare, dezvoltarea unei infrastructuri, aplicaţii pentru servicii (motoare de căutare sau arhive OER).
Poveştile vor fi trimise pe adresa info (at) oerworldmap.org şi vor conţine un titlu, o scurtă descriere şi o fotografie/imagine aferentă poveştii. De asemenea, trebuie să aibă o licenţă CC-BY 4.0.
Informaţii suplimentare: https://oerworldmap.org/#stories
Harta mondială OER face publice informaţii în numele comunităţii internaţionale OER, apelând la informaţii locale pentru a descrie ecosistemul OER. Aceasta îşi propune să vizualizeze lumea OER şi să sprijine o serie de aplicaţii şi instrumente graţie analizei statistice. Harta mondială este realizată de către hbz şi graphthinking GmbH, cu finanţare de la Fundaţia William şi Flora Hewlett.

luni, 7 iulie 2014

COMUNITĂŢI DE PRACTICĂ SCIENTIX

Comunitățile de Practică Scientix (CoP) includ un forum on-line moderat şi condus de un expert desemnat, în care profesorii STEM vor putea discuta pe teme legate de știință și tehnologie.
În acest spațiu veți găsi o prezentare de bază a subiectului abordat, asociată cu o serie de resurse utile ca linii directoare pentru  subiect. Participanții vor găsi o serie de întrebări deschise pe baza cărora vor putea să se informeze și să discute .
Obiectivul CoP este de a lăsa participanții se angajeze și să discute unii cu alţii pe acele teme de care sunt cei  mai interesaţi,pentru a formula o serie de idei sau concluzii finale.
Prima comunitate de practici va fi deschisă discuţiilor intre 7 şi 20 iulie 2014 si poartă titlul "Activităţile ştiinţifice şi publicul larg". În timpul acesta,  participanţii vor examina problemele legate de relația dintre activitățile științifice și publicul larg. Schimbările în societate trebuie să se reflecte în comunitatea științifică, care, în același timp, trebuie să sprijine și să se implice în inițiative legate de știință.
Pe parcursul celor două săptămâni se va analiza relaţia dintre cetățean, ca exponent al publicului larg  şi comunitatea ştiinţifică, cu accent pe cercetarea ştiiţifică, ca o modalitate de a consolida relațiile dintre indivizi și comunitatea științifică și se va examina modul cum această relație poate fi consolidată și care sunt provocările cu care noi, ca societate și indivizi, trebuie să ne confruntăm.

ALĂTURAȚI-VĂ DISCUȚIEI

Între 7 și 20 iulie 2014 puteţi să aflaţi mai multe despre acest subiect și să vă  alăturaţi discuției accesând următoarele două teme: